Powered By Blogger

Oare care factor influenţează cel mai 

mult asupra apariţiei obezităţii?

Cred că răspunsul corect la această întrebare, îl poate oferi chiar şi un copil micuţ. Principalul factor este alimentaţia.

Obezitatea este cea mai frecventă boală metabolică şi se asociază adesea cu boli cronice severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este caracterizată printr-un exces de ţesut adipos. În mod normal organismul bărbaţilor conţine un procent de 15 - 20 % de ţesut adipos, iar organismul femeilor un procent de 25 - 30 % de ţesut adipos.
Grăsimile se găsesc în diverse locuri ale organismului, reprezentând, la omul normal, până la 18% din greutatea cor-pului./în afară de aceasta grăsime de depozit, toate celulele organelor conţin în structura lor o cantitate mică de grăsime, sub formă de grăsime structurală sau de constituţie. Aceasta grăsime este complet independentă de grăsimea alimentară şi este specifică fiecărui organism şi, probabil, fiecărui organ. 
   Dar nu vă speriaţi puteţi omite această problemă, 
dacă reduceţi o parte din fasft-food şi grăsimi din farfuria dvs.
Ce anume determina creşterea în greutate a unei persoane, în timp ce o alta îşi menţine aceeaşi greutate? 
Cauzele variază de la om la om şi au fost identificaţi câţiva factori care contribuie la existenţa acestor diferenţe. 

1. Vârsta şi metabolismul 
Ca regulă generală, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ritmul metabolismului se încetineşte şi nu mai avem nevoie de aşa de multe calorii pentru a ne menţine greutatea. Oamenii declară în mod frecvent că mănâncă la fel şi depun aceleaşi activităţi că atunci când aveau 20 de ani, dar, la 40 de ani, se îngraşă. Metabolismul devine mai lent odată cu înaintarea în vârstă.

2. Sexul şi metabolismul 
Sexul este de asemenea un factor important. Bărbaţii au un ritm metabolic mai accelerat decât femeile, astfel încât bărbaţii au nevoie de mai multe calorii pentru a-şi menţine greutatea corporală. În plus, atunci când femeile intră la menopauza, ritmurile lor metabolice scad considerabil. Acesta este parţial motivul pentru care multe femei încep să se îngraşe după menopauza. 

3. Nivelul de activitate fizică 
Activitatea fizică tinde să diminueze apetitul la persoanele obeze, crescând în acelaşi timp capacitatea organismului de a metaboliza preferenţial grăsimile, că sursa de energie. S-a demonstrat că o mare parte a creşterii ratei obezităţii din ultimii ani este rezultatul nivelului scăzut al activităţii fizice în viaţa cotidiană.

4.  Preferinţele alimentare 
Alimentele bogate în grăsimi provoacă obezitatea. În ultimii 25 de ani, disponibilitatea ridicată a alimentelor bogate în grăsimi (cum sunt cele de genul „fast food”), combinată cu cerinţele reduse de calorii datorate activităţii fizice scăzute, este considerată a fi factorul major care a determinat creşterea accentuată a prevalentei obezităţii. Astfel, dieta săracă în carbonaţi şi bogată în grăsimi, care încurajează consumul de cărnuri grase în locul vegetalelor va duce, în timp, la o creştere şi mai accentuată a obezităţii. 

5. Medicamentele 
Anumite medicamente prescrise pentru procese inflamatorii, crize comiţiale şi boli mentale, anticoncepţionalele pot de asemenea să scadă ritmul metabolic, provocând obezitatea. 

6. Factorii ereditari 
Ereditatea este asociată nu numai cu obezitatea, ci şi cu supleţea. Dacă mama biologică este supraponderala la maturitate, există o şansă de aproximativ 75% ca şi copiii ei să fie supraponderali. Dacă mama biologică este suplă, există de asemenea o şansă de 75% ca şi copiii ei să fie slabi. Acest lucru este corelat cu procesele metabolice moştenite în primul rând de la mama biologică. Ereditatea constituie un factor major care contribuie la obezitate. Însă moştenirea unei tendinţe spre obezitate nu înseamnă că nu puteţi pierde în greutate – înseamnă doar că trebuie să depuneţi un efort mai mare pentru aceasta!

No comments:

Post a Comment